Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Soluţii imperfecte

        de Gabriela Adameşteanu

„V-aţi sfătuit în familie? Dar despre ce familie vorbeşti?! Tu şi fiica ta? Doar voi două? Doar voi două nu sunteţi o familie! Nu, înţelege, nu vreau să te supăr, dar numai tu cu fiica ta n-aveţi cum să vă numiţi familie!”

N-avea intenţia s-o facă să se simtă prost, aşa cum îi reproşa privirea ei umilită.

Dar grija lui profesională e să utilizeze sensul corect al cuvintelor şi să cântărească atent ce-i iese pe gură. Aşa că familii în adevăratul sens al cuvântului sunt cele ca a lui: soţie şi doi copii. Pot fi şi trei copii, şi zece, poate fi şi numai un copil, dar pentru o familie e nevoie de doi părinţi, cu asta e de acord toată lumea!

Diplomaţia l-a deprins şi să evalueze în permanenţă efectul vorbelor lui, aşa că rapid, razant, ochii îi alunecă pe feţele celorlalţi. Cei mai grăbiţi s-au ridicat de la masă şi-şi notează numere, adrese în telefoanele deschise, alţii îşi iau la revedere, în dreapta şi-n stânga, alea două din coada mesei, divorţate şi ele, clătină din cap a dezaprobare, ăsta nu-i un subiect de vorbit în public! Restul îşi spun cine ştie ce altceva, cap în cap, dar el e convins că se prefac! De când şi-a detailat în faţa lor CV-ul, misiunile, ţări, oraşe, a simţit că nu-l înghit. „De unde a mai ieşit şi ăsta mare diplomat? Pentru el, pe vremuri era sărbătoare dacă lua vreun 8!” Este convins că asta gândeau în timp ce l-au ascultat. „Şi vouă la ce v-au folosit notele voastre umflate?! Şi meditaţiile pe care le-au băgat părinţii în voi?! Viaţa e altceva decât buchiseala la şcoală!”, i-ar pune la punct, dacă s-ar deschide discuţia.

Ceea ce n-o să se întâmple, aşa că trece peste ei cu o privire care se vrea tăioasă, dar ei o percep doar ca fără chef.

*

Şi ea? Ea o să se simtă jignită abia după câteva ore, cotrobăind prin bucătărie după ceva ce poate fi gătit la repezeală. Pe mâine i-a dat liber femeii, destul că i-a stricat duminica numai ca să se poată duce coafată, aranjată la întâlnirea cu foştii colegi.

Dar acolo ce i-o fi trebuit să stea până noaptea? De ce a plecat printre ultimii, ca să-şi dea peste cap programul ei şi-al fetei?! „Lasă telefonul şi culcă-te, culcă-te odată!”, o să-i strige. „Culcă-te!” Veşnica discuţie de seară.

Acum, însă, pe loc, e doar enervată că-şi simte sângele urcând în tâmple, în obraji. O nemulţumeşte şi răspunsul pe care şi-l aude. Prea ezitant.

„Cum adică nu suntem o familie?!... De ce n-am fi? Familie monoparentală, n-ai auzit de ea?! Noi chiar împărţim sarcinile, adică ce-are fiecare de făcut în casă, cine pune aspiratorul, cine pune masa, cine merge la supermarket, cumpărături, fireşte, mai uşoare. Ei, exploatarea copiilor! Fii serios, ce vorbeşti! Ne spunem totul, adică, mă rog, aproape totul, ce se poate spune unui copil… unei adolescente, că acum adolescenţa începe la 11,12 ani, sau nu eşti de acord nici cu asta?”

*

Pe măsură ce se aude vorbind e tot mai enervată contra ei, de ce e-n defensivă? Mai bine s-a descurcat la începutul mesei, când fiecare a înşirat ce-a făcut în cei zece ani de la terminare, joburi, copii, proiecte, erau surprize ca cea cu diplomatul, dar, în ceea ce o priveşte, ea confirmase, femeie de carieră! Şi fata ei va fi la fel, e deja olimpică la… Şi-a lăsat divorţul la urmă, un gunoi mic, ascuns neglijent sub covorul persan, foştii colegi au dat din cap, unii chiar admirativ, ia uite ce post a prins femeia! Şi nici n-arată rău, spune dacă n-arată mai bine decât pe vremuri?!

Doar el, diplomatul care se grăbise să se aşeze lângă ea, s-a aplecat să-i şuşotească: „Dacă nu mai pot să-şi repare căsnicia, unii, mă rog, renunţă, ce să-i faci? Se mai întâmplă. Dar tu de ce nu te-ai mai recăsătorit?”

Şi-a găsit momentul să i-o servească! Revanşa târzie, că pe vremuri nu se uitase la el. Sau poate că nu, poate la atât îl duce pe el mintea. Pentru el, căsnicia e o maşină pe care o tot plimbi la service, ca să nu bagi mai mulţi bani în alta nouă, că toate se scumpesc! Dacă ţi s-a stricat căsnicia, dacă reparatul te costă tot mai mult, faci eforturi şi-ţi iei una nouă, care să stea mai bine-n cui! Şi-n niciun caz nu rămâi pieton, aşa cum a rămas ea.

„– N-am făcut-o fiindcă mă simt foarte bine aşa!”, îi înfruntă ea privirea neîncrezătoare.

Pentru că abia acum simt că am o familie!, ar fi trebuit să-i trântească. Ce-i familia decât locul unde te adăposteşti când vii îngheţată şi înfometată? Decât cuibul unde scapi de zgomotul şi agitaţia de-afară? Unde-i cari mâncare puiului, şi-l înveţi să zboare? Şi abia acum e linişte la ea acasă, în familia ei. Abia acum are şi ea o cameră unde-şi deschide computerul şi lucrează cât o ţin puterile. Nu mai aruncă nimeni cu rucsacul şi telefonul dacă întrebi „de unde vii la ora asta?”. Nu mai urlă nimeni „ce-ţi pasă de unde vin” şi merge clătinându-se spre baie. Nu se mai repede nimeni s-o zgâlţâie, „să nu mai spui niciodată asta, auzi, să nu mai spui!”. N-o mai ţine nimeni pe prag afară şi-i strigă prin uşa încuiat㠄du-te-napoi de unde-ai venit!”. N-o mai ameninţă nimeni „o să-ţi iau tot, şi casă, şi copil, şi-o să rămâi pe drumuri”, dacă-l întrebi „ce-ai făcut cu banii?”. Nu se mai repede nimeni s-o strângă de gât, şi ea, cu ochi rugători, linişteşte-te, mai încet, copilul! copilul!

Acum are linişte, în fine. A făcut reguli, pentru lecţii, pentru şcoală, pentru joacă, pentru mers la petreceri, îşi împart spaţiul de lucru şi treburile casei.

S-o fi luat de la capăt cu altă familie, una compozită? Altă distribuţie de spaţiu, alte reguli, alte plângeri, alte reproşuri, copilul tău, copilul meu, copiii care nu vor să devină copiii noştri. Poate o să-ncerce, data viitoare, dacă o să aibă mai multă răbdare, şi destulă energie. Dacă o să-i dispară teama că lucrurile o să alunece pe acelaşi făgaş, aşa cum îi spune psihoterapeuta. Dacă n-o să mai fie obsedată că noul ei soţ o să se dea la copila ei.

Dar toate astea şi multe altele nu le mai spune fostului ei coleg, diplomatul. Doar îi zâmbeşte provocator, cu faţa ei mulţumită.

*

Doar n-o să se apuce să-i povestească lui despre şedinţele fetei cu psihologa, şi cum se străduie, din păcate cam târziu, să-i crească încrederea în ea, stima de sine! Să-i scadă suferinţa că ea nu-i la fel ca ceilalţi copii care o întreabă: de ce nu te ia şi tatăl tău de la şcoală? De ce la petreceri te aduce doar mama?

Nu-i spune nimic din ce are-n minte, şi când fosta colegă de bancă vine să-i ceară numărul de telefon, îşi ia, tot vorbind, şi geanta, îl salută automat pe diplomat şi se mută, împreună cu ea, în celălalt capăt al mesei.

*

Aşa că nici el nu mai apucă să-i spună ceea ce pregătise în gând, în caz că s-ar fi lăsat condusă acasă cu maşina lui de corp diplomatic. În caz c-ar fi stabilit momente când să ia, discret, masa împreună, la un restaurant select, unde una ca ea probabil nu ajunge decât la mese festive, ca cea de acum. S-ar putea înfiripa o prietenie fără obligaţii de nicio parte, i s-a mai întâmplat să aibă aşa ceva, cu câte o femeie la locul ei, şi singură, ca ea.

Ar ajunge, poate, cu timpul, să-i spună şi micile lui probleme, deşi are familia perfectă, pe care şi-a dorit-o. Dar tot fiind plecat cu anii, nu apucă să stea cu copiii decât în vacanţe, mai bine zis, apuca, fiindcă acum nu-i mai prinde, sau dacă îi prinde, stau botoşi, cu nasul în telefoane. Şi deşi le-a dat tot ce le trebuie, ei mai păstrează o reticenţă faţă de el, bunicii, şi chiar soţia care mai face naveta acasă, îi tot ameninţă: o să vedeţi voi ce păţiţi când vine tata, din misiune! Şi nu-i vorba de pedeapsă, dar se mai întâmplă câte un pocinog, ca acum, la o petrecere, aniversarea unui coleg al celui mare, s-a băut prea mult, au fost şi droguri, două fete au ajuns la spital. Pe-al lui a reuşit să-l scoată de pe lista în cauză, dar problema rămâne, i-a rămas pe cap.

Poate nici el n-a ştiut cum să se apropie de ei, şi-a dat tot timpul serviciului unde a intrat atât de greu, fiecare relaţie şi-a făcut-o singur. A fost copil adoptat, cei care l-au luat, oameni modeşti, au făcut ce-au putut, dar el s-a gândit mereu că într-o familie normală i-ar fi fost mai uşor şi mai bine. Altfel.

Nr. 01 / 2024
Şedința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 8 decembrie 2023

Şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 8 decembrie 2023

Premiul CARTEA ANULUI 2023 acordat de revista România literară

Comunicat

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Te strecori în altă epocă (2)
de Gheorghe Grigurcu

Un necunoscut: seamănul nostru, noi înşine
de Nicolae Prelipceanu

Parisul lui Colette
de Maria Tronea

O fotografie compromiţătoare cu Aristotel
de Cătălin Pavel

In Memoriam Bujor Nedelcovici

10 (zece) de la Baroque Books and Arts
de Cristian Pătrăşconiu

Sânge proaspăt pentru inimi bătrâne
de Dumitru Ungureanu

Oglinzi identitare
de Gela Enea

Doi Silvani şi multe „nesperate, nevisate, comori”
de Mihai Ghiţulescu

Eseu despre medierile experienţelor estetice
de Gabriel Nedelea

Note de cinefil
de Gabriela Gheorghişor

Poeme
de Patrizia Tocci

Soluţii imperfecte
de Gabriela Adameşteanu

Tristeţile din spatele zâmbetului
de Ana Dobre

Între zBucium şi Bucium, un drum cu sens unic
de Savu Popa

Poezia se află peste tot. Trebuie să o vezi
de Ileana Popescu Bâldea

Fără un eu... frontal
de Leo Butnaru

Emoţia care te educă: Acasă la Zoo
de Daniela Firescu

A scrie într-o limbă inamică: Agota Kristof
de Mircea Gheorghe

Clepsidra timpului şi dialogul intergeneraţionist
de Gabriela Păsărin

Străbătând secolele. Soare întunecat
de Eric-Emmanuel Schmitt

Valentin Boboc – un pictor aproape clasic în epoca I(nteligenţei) A(rtificiale)
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri